Cine suntem:

ÔÇ×Tinerii Schimb─â Rom├ónia"┬áreprezint─â un proiect mai amplu conceput de tinerii din Genera╚Ťia PLUS. Completarea chestionarului este doar prima etap─â a proiectului care a fost lansat de Ziua Na╚Ťional─â a Tineretului, din dorin╚Ťa de a te cunoa╚Öte ╚Öi de a-╚Ťi afla nevoile, ale t├ón─ârului din Rom├ónia.

Proiectul a fost implementat pentru prima dat─â la Bucure╚Öti. Acolo a fost coordonat de colegii no╚Ötri Ionu╚Ť Aruxandei, Ionu╚Ť Tatu, R─âzvan Nistor, care au fost ajuta╚Ťi ╚Öi de ceilal╚Ťi membri din Genera╚Ťia PLUS Bucure╚Öti.

Acesta a fost ├«mp─âr╚Ťit ├«n mai multe etape, printre acestea reg─âsindu-se lansarea chestionarului ╚Öi analizarea rezultatelor, transpunerea nevoilor ├«n viitoare politici publice, formarea de echipe ├«n cadrul Hackathon ╚Öi G+ Talks.

Deoarece implementarea la nivel de Bucure╚Öti a fost un real succes, am decis s─â-l ducem la nivel na╚Ťional. Prin urmare, datorit─â faptului c─â ne dorim ca ╚Öi tinerii din mediul rural s─â aib─â ocazia s─â ne spun─â care sunt nevoile lor, am reg├óndit chestionarul ╚Öi modul de implementare a ├«ntregului proiect.

Astfel, printre subiectele abordate ├«n chestionarul pe care noi vi-l punem la dispozi╚Ťie, se num─âr─â educa╚Ťia, sistemul medical dar ╚Öi oportunit─â╚Ťile de a te lansa pe pia╚Ťa muncii. Consider─âm c─â ace╚Öti factori contribuie cel mai mult la dezvoltarea noastr─â ╚Öi ne influen╚Ťeaz─â pe tot parcursul vie╚Ťii. Scopul final al chestionarului este identificarea problemelor cu care se confrunt─â tinerii din Rom├ónia ╚Öi dezvoltarea de politici pentru tineret, baz├óndu-ne pe informa╚Ťiile primite de la voi.

Urm─âtoarea etap─â este sintetizarea tuturor rezultatelor, iar ca o continuitate la chestionar, vom organiza ├«n mai multe locuri c├óte un hackathon. ├Än cadrul acestora se vor dezbate rezultatele centralizate cu ajutorul chestionarului ╚Öi se vor propune idei de ├«mbun─ât─â╚Ťire a condi╚Ťiilor de trai at├ót la nivel na╚Ťional, c├ót ╚Öi specific fiec─ârei zone.

Cine suntem noi, Genera╚Ťia PLUS?
Suntem tinerii care ne implic─âm ├«n rezolvarea problemelor cu care ne confrunt─âm ├«n comunitatea ├«n care tr─âim, deoarece ne pas─â de cei din jurul nostru. Atunci c├ónd g─âsim cauza ├«n care credem cu adev─ârat, noi, genera╚Ťia de tineri, lupt─âm pentru idealurile noastre, dezvolt─âm proiecte ╚Öi mi╚Öc─âri civice, at├ót ├«n comunit─â╚Ťile online, c├ót ╚Öi ├«n cele offline.

Problemele din zona ta nu mai sunt doar problemele tale, f─â-le auzite ╚Öi al─âtur─â-te ini╚Ťiativei prin completarea chestionarului! Hai s─â contribuim la modul ├«n care zona ta ╚Öi Rom├ónia se dezvolt─â!